Category Archives: Celebrități

Wladimir are meci luna viitoare, pe 5 octombrie, cu rusul Alexander Povetkin. Meci greu. Dar, ca de fiecare dată, respectăm tradiția și, înaintea tururor disputelor, ne vedem în cantonamentul de pregătire pentru a-i purta noroc. Wladimir, succes pe 5 octombrie!

 

Aniversare Nicu Gheara, Austria, Stanglwirt

Aniversare cu familia și prieteni apropiați la Stanglwirt

Cătălin Botezatu, Mihai Albu, Laura Olteanu, Clara Rotescu, Andreea Dogaru, Nausica și Giada Curti au fost prezenți la cel mai important eveniment al începutului de an 2013 în lumea modei, FashionTV Winter Festival.

Gala, care a avut loc la biohotelul Stanglwirt din Kitzbuhel, a precedat aniversarea zilei mele de naștere. Mi-au fost alături persoane foarte dragi mie, membri ai familiei, prieteni, parteneri de afaceri și artiștii Marcel Pavel, Julia Jianu, Radu Groza, Roxana Nemes și Anda Adam.

 

 

1

Înconjurat de familie și prieteni, de Sfântul Nicolae

”Prietenia e lucrul cel mai greu de explicat. Nu este ceva ce se poate învăța la școală. Dar dacă nu ai învățat ce înseamnă prietenia înseamnă că nu ai învățat nimic”, spunea Muhammad Ali.

De Sfântul Nicolae, am fost înconjurat de familia mea frumoasă și de sute de prieteni alături de care am petrecut o seară de neuitat.

 

nicu gheara, vladimir klitschko, antrenament

Cantonamentul de pregătire înaintea meciului dintre Vladimir Klitschko şi Mariusz Wach

Pe 10 noiembrie, la Hamburg, va avea loc meciul de box dintre bunul meu prieten, Vladimir Klitschko, şi polonezul Mariusz Wach. Până atunci, însă, am avut plăcerea să-l privesc şi chiar să mă antrenez împreună cu Vladimir. Trebuie să recunosc că am un sentiment de admiraţie pentru acest mare sportiv, dar şi pentru fratele său mai mare, Vitali. Este o mare plăcere să vezi cum se antrenează un campion mondial şi, mai ales, să ai posibilitatea să-i fii alături ca prieten, să te poţi pregăti alături de el fizic, dar şi psihic, pe tabla de şah!

283606_502963643062356_1643010708_n

Petrecere superbă la Trattoria Verdi, de ziua Juliei

O petrecere frumoasă aseară, la restaurantul Trattoria Verdi, de ziua Juliei Chelaru. Împreună cu avocatul Cristian Sârbu, Alexandra și Corneluș Dinu, Clara Rotescu, prieteni de familie și apropiați ne-am distrat pe cinste de ziua Juliei, căreia îi spun încă o dată La Mulți Ani și să fie fericită!

nicu gheara, al pacino, mihaela gheara

Momente plăcute alături de Al Pacino, Woody Harrelson, Steven Seagal sau Jamie Foxx

Am cunoscut, de-a lungul timpului, zeci, dacă nu chiar sute de actori. Al Pacino, Woody Harrelson, Don Johnson, Armand Assante, Jamie Foxx, Jeff Fahey,  Steven Seagal, Jeremy Irons sau Leonardo DiCaprio și Tobey Maguire sunt doar câțiva, pe care vi-i prezint. Persoane extraordinare cu care am rămas prieten și cu care mă revăd, din când în când, cu plăcere.

Pe Leonardo DiCaprio și Woody Harrelson i-am cunoscut  la Londra, la un party privat. A doua zi eu plecam la Memphis unde avea loc meciul de box dintre  Lennox Lewis și Mike Tyson. Au zis că vor să meargă și ei la meci dar nu au bilete. Le-am făcut eu cadou două bilete. A doua zi, la meci, Woody nu a mai putut veni, din cauza unui incident, locul său fiind luat de Tobey Maguire. Leo și Tobey erau îmbrăcați sport cu șepci pe cap , ca doi tineri. Nu atrăgeau cu nimic atenția asupra lor. La intrarea în Piramidă, gazda meciului de box, am fost controlați corporal. Lui Tobey i s-a interzis să intre în sală cu un aparat de fotografiat pe care îl avea asupra lui, spunându-i că-l poate recupera după meci. La final, Leo și Tobey mi-au mulțumit de multe ori că le-am oferit ocazia să vadă meciul. M-au impresionat. Doi actori foarte mari dar cu mult bun simț și cât se poate de obișnuiți.

Pe Al Pacino, care în opinia mea este cel mai mare actor în viață, l-am cunoscut la Luxemburg, filma ”Negustorul din Veneția”. Producătorul filmului era Barry Navidi, un bun prieten, el fiind cel care mă invitase la filmări. Mi-a arătat platourile de filmare pe care le construiseră în șase luni și care redau perfect Veneția anilor 1600 . A fost ceva deosebit să observi actori foarte mari cum interpretau rolurile și cât efort depuneau pentru a face lumea fericită prin filmele lor. Dupa trei zile de filmari, Al Pacino, toți actorii din film și restul echipei au fost invitați la Palatul Regal pentru o cină festivă. Am participat și eu, invitat fiind de Navidi. La masă, Al Pacino decidea cine să stea lângă el… Surprinzător, m-a ales pe mine pentru a sta la dreapta lui. A fost o seară pe care nu o voi uita niciodată, petrecută în compania unui monstru sacru al cinematografiei dar totodată un om normal, cu mult bun simț și extrem de respectuos.

Tot acolo i-am întâlnit și cunoscut pe actorii Jeremy Irons, Joseph Fiennes, Lynn Collins, Mackenzie Crook și Toni Schiena. În acea seară, Al Pacino mi-a zis că premiera filmului va avea loc la Veneția peste câteva luni și mi-a spus că s-ar bucura  dacă aș accepta să fac parte din grupul lui  de prieteni alături de care va fi prezent la premieră. M-a onorat invitația lui și apoi m-a surprins plăcut când l-a chemat pe cel care se ocupa de organizarea premierei , zicându-i că mă număr printre invitații săi și că voi locui, alături de el și prietenii lui, la hotelul Cipriani, din Veneția.

La câteva luni de la filmare, ne-am reîntâlnit la premieră cu Joseph Fiennes, Lynn Collins și Jeremy Irons, care era însoțit de soție. Eu cu Mihaela, soția mea, alături  de acești actori, am mers pe covorul roșu… La câteva minute a apărut și Al Pacino. A venit direct la mine și mi-a spus să intrăm să vizionăm împreună filmul.  A fost o mare surpriză pentru mine,  am crezut că mă uitase. Nu a fost asa, din contră! După premieră, am mers cu toții la hotel, unde am petrecut toată noaptea în grădina hotelului. Acolo i-am cunoscut și pe Johnny Depp și Vanessa Paradis, Jamie Foxx și Jada Pinkett-Smith, soția lui Will Smith. A fost o noapte de vis, petrecută alături de mari celebrități.